Mă întorc după una dintre cele mai frumoase „vacanțe” pe care le-am avut, deși calculând după numărul de pași și de activități cred că nu ar fi prea pretențios să o numesc călătorie de studiu, de la Viena. Un oraș care, inexplicabil, nu era pe lista mea de văzut, și unde am ajuns cu ocazia unei prea scurte deplasări în cadrul platformei de dialog +DANS a proiectului Colab.Dans organizat de Cosmin Manolescu cu sprijinul AFCN, despre care voi scrie mai multe curând. Am profitat de scurta deplasare și mi-am prelungit șederea la o săptămână față de cele 2 zile alocate programului, fapt care mi-a permis, zic eu, să mă familiarizez un pic mai mult cu viața culturală și socială din capitala austriacă.

Sunt multe lucruri care m-au impresionat (plăcut) în Viena, și am avut privilegiul să experimentez atât participarea la evenimente de top la unele dintre cele mai importante instituții de spectacole și muzee ale orașului, cât și să fiu ghidată prin unele dintre practicile și politicile stilului de viață vienez de o bună prietenă, mutată la Viena de ceva timp. Pentru aceste lucruri și pentru faptul că am avut ocazia să văd cu ochii mei că civilizația nu este (încă) imposibilă în Europa actuală, sunt adânc îndatorată și recunoscătoare. O călătorie care mi-a dat speranță, și câteva exemple concrete mai mai jos:

Mobilitatea urbană e la un nivel excepțional

De la facilitatea achiziționării unui abonament urban pentru toate mijloacele de transport (prin aplicația WienMobil), la claritatea sistemului de signalistică într-o infrastructură de transport enormă și cu intrare directă, la Viena poți circula de la aeroport în centru și de la periferie la Dunăre fără niciun fel de impediment major 24 de ore din 24. Rețeaua de transport de noapte nu este doar extrem de bună, dar pe weekend este aproape identică cu cea de zi (metroul circulă fără oprire sâmbăta și duminica). Nu o să comentez dimensiunile infrastructurii de circulație cu bicicleta iar la degajarea trotuarelor voi reveni mai jos. Cert este că vienezii circulă mult cu bicicleta personală, care e favorizată structural prin piste, rackuri stradale și absența unor practici de comercializare privată a mobilitații urbane facile. Având în vedere infrastructura existentă, costurile pentru transportul public sunt derizorii (25 de euro de persoană pe săptămână, și ele scad pentru perioade mai lungi). Costurile monetare și mai ales personale pentru deplasare cu bicicleta proprie sunt infime.

Numărul și diversitatea activităților culturale e incredibilă

O să trec în revistă în cel puțin o altă postare numărul muzeelor și expozițiilor vizitate. Deși destul de multe, ele sunt foarte puține în raport cu numărul lor general, care e enorm. Și ele sunt mereu acolo, lunar chiar cu intrare liberă. La nivelul evenimentelor temporare numărul, dimensiunea, diversitatea și participarea sunt însă cu adevărat incredibile. Excluzându-le pe primele și luând în considereare doar șederea mea de o săptămână, am putut să constat, fie mai aplicat, fie pur și simplu în trecerea prin doar câteva zone din oraș, că în Vienna se întâmplau simultan cel puțin următoarele: Impulz Tanz, un festival anual de dans contemporan cu peste 250 de evenimente defășurate pe durata de o lună, proiecții de film care adună mii de oameni în fața primăriei (Rathaus) în fiecare zi până în septembrie (Rathausplatz Film Festival), un festival de literatură în curtea interioară de la Museum Quartier (O-TÖNE Literature Festival) care mai adună și el câteva sute de persoane la fiecare eveniment, Lichterfest at Flotus Alte Donau, un festival nocturn de plutit cu sup-ul pe Dunăre, ca sa nu mai punem la socoteală rave-urile in aer liber sau în spații închise. Și acestea sunt doar cele pe care le-am putut vedea cu ochii mei sau despre care am auzit de la apropiați și pe care le-am luat în considerare pentru vizită.

Spațiul public e chiar public

În el se bea, se fumează. Nu se vorbește tare, nu se aruncă pe jos. Atât. Aproape oriunde, la orice oră, locuitorii și vizitatorii orașului se adună în parcuri, în piețe, lângă monumente și pe malurile Dunării să socializeze. Fără telefoane, cu oameni reali. Magic! Multe evenimente au acces liber, multe spații de socializare deschise, gratuite, în țesătura urbană. Ceea ce conduce la un oraș viu și dinamic, fără a fi aglomerat sau gălăgios.

Participarea tinerilor la viața (culturală) a orașului e impresionantă

La peste 50% dintre evenimentele și spațiile culturale la care am fost, mai bine de jumătate de participanți aveau sub 40 de ani. Și nu, nu e o chestiune referitoare la spațiile și evenimentele alese de mine. Mă refer la muzee de artă clasică și modernă, spectacole de dans contemporan în teatre elegante. Ce au tinerii lor și nu au ai noștrii, pe lângă acces și oportunități? Educație. Unul dintre cele mai impresionante momente la care am luat parte a fost momentul în care un grup de elevi care veniseră însoțiți de o profesoară în vizită la expoziția Richard Prince de la Albertina și-au aplaudat profesoara la finalul lecției. Și-au manifestat recunoștiința și entuziasmul de a se revedea la lecția următoare. Aveau 14-16 ani, dar li se vorbea despre sexualitate, hărțuire, social media și construcția identității personale și publice. La Albertina. Pe imagini de Richard Prince. Chapeau!

Protecția împotriva hărțuirii și discriminării e la rang de artă

Când ați fost ultima oară la un rave care să aibă desemnați consilieri specializați pe probleme de discriminare și hărțuire, reguli clare de interacțiune politicoasă afișate pe toți pereții și numere gratuite pentru consiliere pentru orice fel de urgență posibilă, de la căderi nervoase la replici sexiste? Nici eu. În Viena m-am lipsit timp de 7 zile de orice priviri libidinoase și de orice teamă de agresiune stradală. A fost cu adevărat o vacanță. Într-un oraș în care persoanle și cuplurile LGBTQ+ își desfășoară viața cu o naturalețe și o relaxare de invidiat în alte locuri și în care părinții nu își pun problema ce să le spună copiilor lor despre asta, căci li se spune tot ce trebuie să știe, la școală, la muzeu și în spațiul public. Nimeni nu aruncă nimănui mai mult de o privire zâmbitoare fugară, cu care fiecare este liber să facă ce dorește, în limitele uneor lungi liste de reguli de politețe și interacțiune civilizată pe care regret și acum că nu le-am fotografiat.

Accesibilitea nu e doar un slogan

În niciun alt oraș în care am fost nu am văzut atât de multe persoane cu dizabilități locomotorii în spațiul public, în instituții și la evenimente culturale. Motivul nu este acela că la Viena sunt mai multe astfel de persoane decât în alte locuri. Motivul este că infrastructura de accesibilitate permite tuturor să participe aproape complet la viață socială și culturală a orașului. Toate mijloacele de transport au lifturi și platforme, majoritatea muzeelor au, pe lângă acestea, toalete și alte facilități adaptate. Trotoarele sunt extrem de degajate, spațiul pentru pietoni și cărucioare de orice fel este amplu. Hey Rawls! Uite un oraș în care te-a citit cineva.

Cultura (neoclasică) e la ea acasă

Mi s-a spus că nu toți oamenii sunt pasionați de clasicism, și eu nu prea reușesc să înțeleg exact de ce. Dar pentru cei care sunt, Viena e un reper nu doar pentru colecțiile excelente de antichități din muzee ci si pentru simpla stupoare în fața a ceea ce a generat clasicismul în secolele 18 și 19 în Europa Centrală. În cuvinte puține, nu am văzut atâtea coloane ionice și mai ales corintice în toată Grecia câte am văzut în Viena, atâtea preluări de motive decorative și forme plastice și atâta grandoare imperială în desfăurarea de forțe constructive de inspirație antică.

Apa de băut e accesibilă la liber dar toaletele publice se plătesc

Pentru cineva obișnuit să cumpere apă plată sau s-o preia direct de la izvor, Viena a fost, din nou, o surpriză. Apa de la chiuvetă este excelentă la gust, orașul este împânzit de fântâni cu o apă potabilă rece și delicioasă. În lipsa lor, majoritatea restaurantelor sunt obișnuite să-ți umple sticla personală fără costuri. În ultimă instanță, același lucru se poate face chiuvetele din toaletelele publice, care solicită însă, o taxă de intrare. Nu am găsit nici una mai scumpă de 1 euro, indiferent cât de central, dar curățenia impecabilă a majorității dintre ele justifică, cred, chiar și această barieră de acces.

Nu știu dacă după tot ce am scris am șanse să nu fiu acuzată că ridic în slăvi orașul acesta, dar printre atâtea superbități i-am găsit și o mică hibă:

Hrana e scumpă și nu e grozavă

Cum eu una nu mă dau în vânt după carne tocată, snițele bune am mai mâncat, la fel și ștrudel, Viena nu a avut prea multe să-mi ofere din punct de vedere culinar. La restaurantele tradiționale prețurile sunt, comparativ cu România cel puțin, foarte mari (în jur de 30 de euro un șnițel vienez, uneori fără garnitură). Mai accesibile sunt restaurantele asiatice, care sunt diversificate și abundente. Standurile de street food, și chiar unele terase, oferă (doar) o mare diversitate de wurști. Nu e de mirare că majoritatea localnicilor și mulți turiști mănâncă la prânz câte o salată gata preparată de la supermarket (care se închide la 18:00 iar majoritatea sunt închise în weekend). Mi-e mi s-a tăiat de crenvurști și cârnați după o săptămână de căutare a unui gust specific și impresionant, da-apăi lor după o viață?

În încheiere, dacă sunteți în Viena și căutați un instalator, și dintre aceștia puteți găsi unul cu rezonanță. Las datele lui de contact mai jos:

La o primă și superficială căutare, locurile de vizitat din Drobeta relevante din punct de vedere cultural ar fi, în ordinea parcursă de noi:

1.Castelul de apă

Mai degrabă un turn de inspirație renascentistă franceză, construit aproximativ între 1910 și 1914, care pare să servească acum drept punct de informare turistică și spațiu expozițional. Când am ajuns noi era închis, pe fațadă se găsea un qr informativ care pentru noi nu a funcționat, iar alături un panou informativ dădea seama de expoziția din interior, al cărui caracter amatoricesc era atât de evident din afiș încăt nu ne-am obosit să-l fotografiem și nici nu am simțit vre-un regret că nu am văzut expoziția. Turnul dă însă bine în poze, este înconjurat de băncuțe și deci este un loc propice pentru contemplație, mai ales după apus, când este luminat elegant, ca mai toate monumentele din oraș.

2.Cetatea medievală a Severinului

Dacă ajungeți la ea prin Parcul Dragalina, un spațiu public cu adevărat sinistru, pe care nu îl recomand celor slabi de înger după lăsarea serii, veți avea parte de două surprize. Prima, Monumentul Victimelor Comunismului aflat în parc este o sculptură publică recentă care reușește să nu fie infiorătoare ca realizare, ci doar, împreună cu întreg parcul, ca stare de conservare. A doua surpriză este aceea că panoul informativ pentru Castelul de Apă (discutat mai sus, și care se află la 950 m de Cetate) este poziționat în fața cetății. Moment de confuzie justificată, mai ales pentru cei care nu au văzut și nu știu unde se află „castelul”. Pentru că și în acest punct am ajuns turziu, nu am vizitat cetatea în interior ci doar i-am dat un ocol care ne-a permis să observăm că deși construcția este într-o bună stare de conservare și bine documentată prin panouri informative, bazinele de apă din jurul său sunt un decor propice pentru un film despre ruină și abandon. În colțul de sud-vest al cetății se află o fântână cu apă potabilă dulceagă, cum este de așteptat după poziția sa extrem de apropiată de faleza Dunării, un alt loc sinistru pe care v-ați dori poate să-l vizitați pe înserat dacă vă încumetați să săriți pur și simplu peste șinele de tren. Dacă mergeți însă în direcția opusă, spre Bulevardul Carol I, plimbarea vă va fi excelent acompaniată de o serie de panouri ilustrative ale unor momente diverse din istoria zonei. Minunat alese și iluminate, o serie de gravuri sau fotografii de epocă dau seama de înfățișarea locului din secolul XVIII, de vizita regalității în zonă, ori de viața cotidiană la începutul secolului XX în insula Ada Kaleh.

3.Palatul Culturii Teodor Costescu & Parcul Tudor Vladimirescu

Pe Bulevardul Carol I sau în preajma sa, se mai află o serie de repere culturale, dintre care Palatul Culturii Teodor Costescu, fostul teatru al municipiului este o clădire neoclasică ce manifestă în chip admirabil eleganța, echilibrul și simetria specifice stilului. Construit în preajma primului Război Mondial după planurile lui Grigore Cerchez, care a mai proiectat printre altele Teatrul Odeon din București sau Castelul Cantacuzino din Bușteni, Palatul Culturii este o operă arhitecturală impresionantă, cu atât mai mult cu cât este splendid iluminată și poate fi privită de la distanță fie din zona Fântănii Cinetice aflate vis-a-vis de el, fie de pe treptele unei foarte interesante clădiri moderniste din spatele fântănii, pe care din păcate nu am reușit s-o identific. Judecând după afișele din fața palatului, asemenea multor orașe de dimensiuni medii, instituția nu dă seama de vre-o producție culturală locală (re)marcabilă, ci doar de importul de cultură din centre naționale mai mari și mai dinamice.

Pe același Bulevard se mai află, la intrarea în parcul Tudor Vladimirescu, o altă fântână arteziană care nu-și merită pin-ul pe hartă, în timp ce în parcul propriu-zis tronează Bustul lui Decebal și Monumentul lui Traian, o serie de atrocități tridimesnionale recente de la care vă pot ușor atrage atenția numeroasele terase și vibrația străzilor pietonale care înconjoară parcul și creează o zonă de agrement agreabilă și civilizată. La Monumentul Eroilor din Parcul Rozelor, aflat și el foarte aproape, nu am mai ajuns, celelalte monumente, nume de străzi și de shopping ceters din zonă convingându-ne suficient de atracția severinenilor pentru istoria eroică a locului lor.

4.Amfiteatrul, Termele, Podul și Castrul

Acum, dacă nu ați mai fost în zonă și vă uitați doar pe hartă, ați putea crede că la aproximativ un km de Cetatea Medievală a Severinului se află o serie de alte 4 „monumente”, de această dată antice și un muzeu, și ați putea încerca să ocoliți pe toate părțile gardul de îngrădire al celui mai apropiat dintre ele, Termele Romane, în zadar (partea bună în sezonul propice fiind că pe lângă acest gard este plin de arbuști de mur, foarte țepoși dar foarte rodnici). Asta pentru că toate cele 4 monumente - Termele deja menționate, Amfiteatrul Roman, piciorul Podului lui Traian și Castrul Drobeta se află de fapt în curtea Muzeului Regiunii Porților de Fier, iar accesul la toate se face printr-o anexă a muzeului. Contra unui bilet de 28 de lei de persoană pentru adulți, care pe lângă aceesul în situl arheologic îl include pe acela la Muzeu și la Acvariu, ați putea avea parte de o experiență educativă, distractivă și nu prea (dacă aveți o sensibilitate față de animalele închise și împăiate) dar per total complexă, fascinantă și zic eu, demnă de povestit. Cum vizita în acest complex muzeal poate dura în ritm alert mai bine de 4 ore, voi discuta mai jos monumentele din sit, urmând ca muzeul să-l prezint într-o postare viitoare.

Dacă ați mai văzut vre-un amfiteatru roman, sau vre-un teatru grec antic în vre-unul dintre marile orașe ale imperiului ori în vre-un polis semnificativ, Amfiteatrul Roman de la Drobeta este departe de a fi impresionant. Starea sa precară de conservare, la care a contribuit probabil preluarea de către localnici de material de construcție din sit (cum se întâmplă adesea), din care se păstrează un nivel redus al construcției inițiale, care nu a fost de altfel niciodată grandioasă ca dimensiuni, contribuie la forțarea unui efort semnificativ de imaginație din partea vizitatorului. Toate aceste caracteristici indică însă la două fapte de cultură importante pentru înțelegerea acestui spațiu și a intențiilor făuritorilor lor, fapte în aparență contradictorii dar simultan semnificative. Pe de-o parte este vorba de caracterul provincial al întregii așezări romane de la Drobeta care, în ciuda realizării tehnice impresionante a Podului lui Traian, despre care s-a scris deja foarte mult, este o așezare cu caracteristici predominant funcționale (pod, castru, terme, teatru), a cărei componentă principală ca rol și dimensiune, Castrul, avea un rol principal de apărare. Aici nu se produceau probabil prea multe fapte culturale originale (cu excepția etnogenezei romînilor, ofc), ci se preluau și perpetuau modele de la centru. Este deci (și cumva pe de altă parte) cu atât mai interesant faptul că în contextul acestui complex militar apar Termele Romane, bine păstrate și excelent organizate, alături de amfitetru, spațiu care, pe lângă un rol de congregație politică este foarte probabil să fi avut și rol de divertisment. Dacă Castrul Drobeta cuprinde totuși un spațiu extins, la a cărui permanență au contribuit numeroase reconstrucții și modernizări succesive, inclusiv cea contemporană, Amfiteatrul, deși probabil reconstruit în antichitate din piatră și cărămidă pornind de la o structură inițială din lemn, nu permitea mai mult ca sigur lupte de gladiatori ori alte întreceri cu mai mult de 2-4 participanți. În alte cuvinte, ceea ce poate fi văzut la Drobeta este o lume antică în micro, dar care surprinde, pe lângă spiritul sistematic și politic-ritualizat specific romanilor, apetența lor pentru joie de vivre, micile bucurii ale vieții, precum băile fierbinți și reci, saunele ori spectacolele.

La nivel muzeologic, obiectivele sunt sunt destul de bine prezentate, chiar dacă într-o manieră care le privilegiază pe unele dintre ele. Panouri explicative însoțesc componentele diverselor structuri iar prezența unor informații în Braille, rezultate ale unui proiect realizat în parteneriat cu Asociația Nevăzătorilor din România - Filiala Județeană Mehedinți și co-finanțat de AFCN accesibilizează într-o anumită măsură vizitarea spațiului. Parcurse toate, și într-o succesiune logică, spun o oarecare poveste a utilizării teritoriului, chiar dacă așteaptă de la vizitator o cunoaștere destul de amplă a istoriei și contextului la care se raportează. Podul lui Traian beneficiază și de un panou reconstitutiv din plexiglass (vezi mai sus) care încurajează înțelegerea și imaginația, precum și de o reconstituire la nivel de machetă în interiorul muzeului. Pentru alte tipuri de sensibilități, în curtea muzeului se mai găsesc o expoziție de cactuși, amprenta la sol a unei biserici medievale cu contraforți, trovanți, băncuțe de lemn, flori de hibiscus, un smochin abundent, mulți trandafiri, resturi de pietre funerare și alte inscripții romane, un stand de limonadă și ultima bornă de pe traseul Via Transilvanica. Plimbarea prin sit este plăcută și relaxantă în timpul verii dar necesită o pălărie, o sticlă mare de apă și, ca în cazul multor astfel de locuri, puțină răbdare în a înțelege ce a rămas din ce au fost spații umane folosite de oameni. Și toate acestea chiar înainte de a pătrunde într-un muzeu cu adevărat impresionant…

Subscribe now