Mă întorc după una dintre cele mai frumoase „vacanțe” pe care le-am avut, deși calculând după numărul de pași și de activități cred că nu ar fi prea pretențios să o numesc călătorie de studiu, de la Viena. Un oraș care, inexplicabil, nu era pe lista mea de văzut, și unde am ajuns cu ocazia unei prea scurte deplasări în cadrul platformei de dialog +DANS a proiectului Colab.Dans organizat de Cosmin Manolescu cu sprijinul AFCN, despre care voi scrie mai multe curând. Am profitat de scurta deplasare și mi-am prelungit șederea la o săptămână față de cele 2 zile alocate programului, fapt care mi-a permis, zic eu, să mă familiarizez un pic mai mult cu viața culturală și socială din capitala austriacă.
Sunt multe lucruri care m-au impresionat (plăcut) în Viena, și am avut privilegiul să experimentez atât participarea la evenimente de top la unele dintre cele mai importante instituții de spectacole și muzee ale orașului, cât și să fiu ghidată prin unele dintre practicile și politicile stilului de viață vienez de o bună prietenă, mutată la Viena de ceva timp. Pentru aceste lucruri și pentru faptul că am avut ocazia să văd cu ochii mei că civilizația nu este (încă) imposibilă în Europa actuală, sunt adânc îndatorată și recunoscătoare. O călătorie care mi-a dat speranță, și câteva exemple concrete mai mai jos:
Mobilitatea urbană e la un nivel excepțional
De la facilitatea achiziționării unui abonament urban pentru toate mijloacele de transport (prin aplicația WienMobil), la claritatea sistemului de signalistică într-o infrastructură de transport enormă și cu intrare directă, la Viena poți circula de la aeroport în centru și de la periferie la Dunăre fără niciun fel de impediment major 24 de ore din 24. Rețeaua de transport de noapte nu este doar extrem de bună, dar pe weekend este aproape identică cu cea de zi (metroul circulă fără oprire sâmbăta și duminica). Nu o să comentez dimensiunile infrastructurii de circulație cu bicicleta iar la degajarea trotuarelor voi reveni mai jos. Cert este că vienezii circulă mult cu bicicleta personală, care e favorizată structural prin piste, rackuri stradale și absența unor practici de comercializare privată a mobilitații urbane facile. Având în vedere infrastructura existentă, costurile pentru transportul public sunt derizorii (25 de euro de persoană pe săptămână, și ele scad pentru perioade mai lungi). Costurile monetare și mai ales personale pentru deplasare cu bicicleta proprie sunt infime.
Numărul și diversitatea activităților culturale e incredibilă
O să trec în revistă în cel puțin o altă postare numărul muzeelor și expozițiilor vizitate. Deși destul de multe, ele sunt foarte puține în raport cu numărul lor general, care e enorm. Și ele sunt mereu acolo, lunar chiar cu intrare liberă. La nivelul evenimentelor temporare numărul, dimensiunea, diversitatea și participarea sunt însă cu adevărat incredibile. Excluzându-le pe primele și luând în considereare doar șederea mea de o săptămână, am putut să constat, fie mai aplicat, fie pur și simplu în trecerea prin doar câteva zone din oraș, că în Vienna se întâmplau simultan cel puțin următoarele: Impulz Tanz, un festival anual de dans contemporan cu peste 250 de evenimente defășurate pe durata de o lună, proiecții de film care adună mii de oameni în fața primăriei (Rathaus) în fiecare zi până în septembrie (Rathausplatz Film Festival), un festival de literatură în curtea interioară de la Museum Quartier (O-TÖNE Literature Festival) care mai adună și el câteva sute de persoane la fiecare eveniment, Lichterfest at Flotus Alte Donau, un festival nocturn de plutit cu sup-ul pe Dunăre, ca sa nu mai punem la socoteală rave-urile in aer liber sau în spații închise. Și acestea sunt doar cele pe care le-am putut vedea cu ochii mei sau despre care am auzit de la apropiați și pe care le-am luat în considerare pentru vizită.
Spațiul public e chiar public
În el se bea, se fumează. Nu se vorbește tare, nu se aruncă pe jos. Atât. Aproape oriunde, la orice oră, locuitorii și vizitatorii orașului se adună în parcuri, în piețe, lângă monumente și pe malurile Dunării să socializeze. Fără telefoane, cu oameni reali. Magic! Multe evenimente au acces liber, multe spații de socializare deschise, gratuite, în țesătura urbană. Ceea ce conduce la un oraș viu și dinamic, fără a fi aglomerat sau gălăgios.
Participarea tinerilor la viața (culturală) a orașului e impresionantă
La peste 50% dintre evenimentele și spațiile culturale la care am fost, mai bine de jumătate de participanți aveau sub 40 de ani. Și nu, nu e o chestiune referitoare la spațiile și evenimentele alese de mine. Mă refer la muzee de artă clasică și modernă, spectacole de dans contemporan în teatre elegante. Ce au tinerii lor și nu au ai noștrii, pe lângă acces și oportunități? Educație. Unul dintre cele mai impresionante momente la care am luat parte a fost momentul în care un grup de elevi care veniseră însoțiți de o profesoară în vizită la expoziția Richard Prince de la Albertina și-au aplaudat profesoara la finalul lecției. Și-au manifestat recunoștiința și entuziasmul de a se revedea la lecția următoare. Aveau 14-16 ani, dar li se vorbea despre sexualitate, hărțuire, social media și construcția identității personale și publice. La Albertina. Pe imagini de Richard Prince. Chapeau!
Protecția împotriva hărțuirii și discriminării e la rang de artă
Când ați fost ultima oară la un rave care să aibă desemnați consilieri specializați pe probleme de discriminare și hărțuire, reguli clare de interacțiune politicoasă afișate pe toți pereții și numere gratuite pentru consiliere pentru orice fel de urgență posibilă, de la căderi nervoase la replici sexiste? Nici eu. În Viena m-am lipsit timp de 7 zile de orice priviri libidinoase și de orice teamă de agresiune stradală. A fost cu adevărat o vacanță. Într-un oraș în care persoanle și cuplurile LGBTQ+ își desfășoară viața cu o naturalețe și o relaxare de invidiat în alte locuri și în care părinții nu își pun problema ce să le spună copiilor lor despre asta, căci li se spune tot ce trebuie să știe, la școală, la muzeu și în spațiul public. Nimeni nu aruncă nimănui mai mult de o privire zâmbitoare fugară, cu care fiecare este liber să facă ce dorește, în limitele uneor lungi liste de reguli de politețe și interacțiune civilizată pe care regret și acum că nu le-am fotografiat.
Accesibilitea nu e doar un slogan
În niciun alt oraș în care am fost nu am văzut atât de multe persoane cu dizabilități locomotorii în spațiul public, în instituții și la evenimente culturale. Motivul nu este acela că la Viena sunt mai multe astfel de persoane decât în alte locuri. Motivul este că infrastructura de accesibilitate permite tuturor să participe aproape complet la viață socială și culturală a orașului. Toate mijloacele de transport au lifturi și platforme, majoritatea muzeelor au, pe lângă acestea, toalete și alte facilități adaptate. Trotoarele sunt extrem de degajate, spațiul pentru pietoni și cărucioare de orice fel este amplu. Hey Rawls! Uite un oraș în care te-a citit cineva.
Cultura (neoclasică) e la ea acasă
Mi s-a spus că nu toți oamenii sunt pasionați de clasicism, și eu nu prea reușesc să înțeleg exact de ce. Dar pentru cei care sunt, Viena e un reper nu doar pentru colecțiile excelente de antichități din muzee ci si pentru simpla stupoare în fața a ceea ce a generat clasicismul în secolele 18 și 19 în Europa Centrală. În cuvinte puține, nu am văzut atâtea coloane ionice și mai ales corintice în toată Grecia câte am văzut în Viena, atâtea preluări de motive decorative și forme plastice și atâta grandoare imperială în desfăurarea de forțe constructive de inspirație antică.
Apa de băut e accesibilă la liber dar toaletele publice se plătesc
Pentru cineva obișnuit să cumpere apă plată sau s-o preia direct de la izvor, Viena a fost, din nou, o surpriză. Apa de la chiuvetă este excelentă la gust, orașul este împânzit de fântâni cu o apă potabilă rece și delicioasă. În lipsa lor, majoritatea restaurantelor sunt obișnuite să-ți umple sticla personală fără costuri. În ultimă instanță, același lucru se poate face chiuvetele din toaletelele publice, care solicită însă, o taxă de intrare. Nu am găsit nici una mai scumpă de 1 euro, indiferent cât de central, dar curățenia impecabilă a majorității dintre ele justifică, cred, chiar și această barieră de acces.
Nu știu dacă după tot ce am scris am șanse să nu fiu acuzată că ridic în slăvi orașul acesta, dar printre atâtea superbități i-am găsit și o mică hibă:
Hrana e scumpă și nu e grozavă
Cum eu una nu mă dau în vânt după carne tocată, snițele bune am mai mâncat, la fel și ștrudel, Viena nu a avut prea multe să-mi ofere din punct de vedere culinar. La restaurantele tradiționale prețurile sunt, comparativ cu România cel puțin, foarte mari (în jur de 30 de euro un șnițel vienez, uneori fără garnitură). Mai accesibile sunt restaurantele asiatice, care sunt diversificate și abundente. Standurile de street food, și chiar unele terase, oferă (doar) o mare diversitate de wurști. Nu e de mirare că majoritatea localnicilor și mulți turiști mănâncă la prânz câte o salată gata preparată de la supermarket (care se închide la 18:00 iar majoritatea sunt închise în weekend). Mi-e mi s-a tăiat de crenvurști și cârnați după o săptămână de căutare a unui gust specific și impresionant, da-apăi lor după o viață?
În încheiere, dacă sunteți în Viena și căutați un instalator, și dintre aceștia puteți găsi unul cu rezonanță. Las datele lui de contact mai jos:
